Două supraveghetoare la Bac la Cernavodă riscă excluderea din învățământ

Două supraveghetoare la Bac la Cernavodă riscă excluderea din învățământ
Publicat: 08/07/2015, 15:23
Actualizat: 08/07/2015, 16:38

Întrebat, miercuri, într-o conferință de presă, ce sancțiuni riscă cele două supraveghetoare care nu au luat măsuri împotriva elevilor de la Liceul Tehnologic „Axiopolis” din Cernavodă, șeful Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Constanța, Răducu Popescu, a spus: „Riscă întreruperea activității în educație, în zona de preuniversitar. Părerea mea este că dacă se vor dovedi toate acele presupuneri și dacă cercetarea disciplinară și toți pașii pe care îi vom parcurge în acest sens se vor desfășura respectând legea, categoric în direcția aceea ne îndreptăm. Nu putem tolera ca un cadru didactic care are ca scop principal supravegherea examenului de bacalaureat, eliminarea fraudelor, crearea unui climat corect…, acei elevi ar fi obținut o notă mai mare decât alți elevi care au muncit serios, acesta este lucrul cel mai grav”.

El a precizat că a avut o discuție cu cele două supraveghetoare și acestea nu au putut oferi un răspuns convingător.

„Am avut o discuție inițială, nu au putut să-mi formuleze un răspuns coerent și convingător nu doresc să mă suprapun peste alte demersuri, nu ne putem antepronunța, nu putem trage concluzii pripite, trebuie să parcurgem pașii prevăzuți de lege, așa cum este corect, pentru a fi inatacabili în ceea ce decidem”, a afirmat șeful ISJ Constanța.

El nu a dorit să dea numele supraveghetorilor și nici să spună la ce unitate școlară lucrează.

Răducu Popescu a afirmat că totul a plecat de la situația unui elev eliminat pentru fraudă la ultima probă a bacalaureatului la Liceul Tehnologic „Axiopolis” din Cernavodă.

Șeful ISJ Constanța a explicat că eliminarea acelui elev s-a produs după ce un inspector școlar a descoperit pe banca acestuia o ciornă care nu îi aparținea.

„Acel elev a fost eliminat, fiind surprins de către inspectorul școlar Nicoleta Savu, cea care a constatat că pe banca elevului se află o altă foaie de hârtie, scrisă cu un alt instrument de scris, cu alt stil de scris decât cel pe care elevul îl avea pe teză, a ieșit din sală, a venit însoțită de către președintele Centrului de examen și a fost întrebat elevul dacă acel material îi aparține și a recunoscut că nu-i aparține, nu e redactat de el”, a explicat Răducu Popescu.

El a spus că a văzut apoi imagini din sala de clasă respectivă, dinainte și după momentul eliminării acelui elev, constatând că s-au produs și alte fraude.

„Uitându-mă înainte și după momentul în care Nicoleta Savu a surprins acea fraudă, am constatat că mai există fapte ce pot fi categoric apreciate ca fiind fraude, conducând la eliminarea elevilor. Asta se întâmpla în cursul serii de vineri. Luni dimineață, la prima oră, am invitat întreaga comisie de la Centrul de examen «Axiopolis» Cernavodă la sediul Inspectoratului Școlar Județean Constanța, cu care am urmărit câteva secvențe din acea înregistrare. Le-am pus la dispoziție o sală să delibereze și să reanalizeze acele înregistrări. Târziu după ora 23.00, după ce au analizat imaginile, au decis eliminarea celor 16 elevi”, a afirmat Răducu Popescu, precizând că acești elevi se consultau în timpul examenului, schimbau ciornele între ei și au făcut acest lucru de mai multe ori în timpul probei respective.

Inspectorul general a explicat că principala preocupare a instituției pe care o conduce este organizarea în condiții corecte a examenului, manifestând toleranță zero față de fraude.

„Preocuparea principală a Inspectoratului Școlar Județean Constanța a fost organizarea în temeiul legii și într-o notă de maximă corectitudine și zero toleranță față de fraude a acestor examene de evaluare națională, dar și de bacalaureat. Inspectoratului Școlar Județean Constanța nu și-a propus niciodată înscrierea în competiția națională a județelor cu promovabilitate mai mare, nu ne-am propus nici în 2012, nici în 2013, nici în 2014 și nici în 2015 obținerea unui loc fruntaș în clasamentul național. Preocuparea noastră principală, a Inspectoratului Școlar Județean Constanța, a fost – și am dovedit acest lucru în toți acești ani – organizarea în condiții corecte a acestor examene, toleranță zero față de fraude, niciodată nu am avut un moment în care vigilența să ne fie mai puțin prezentă”, a susținut Răducu Popescu.

În sesiunea iunie-iulie 2015 a examenului de bacalaureat, în Constanța au fost eliminați din examen 23 de candidați – șapte în timpul probelor scrise și cei 16 de la Liceul Tehnologic „Axiopolis” din Cernavodă, după vizionarea înregistrărilor. Aceștia nu vor mai avea dreptul să participe la următoarele două sesiuni ale examenului de bacalaureat.

În județul Constanța, aproape 55% din absolvenții de liceu au promovat examenul de bacalaureat.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Femeia care apără cerul României. Interviu cu tânăra care se asigură că rachetele rușilor nu...
Babasha a dat lovitura după huiduielile pe Arena Naţională! Anunţul oficial care îi va schimba...
FOTO. Cea mai controversată jucătoare WTA din România face ravagii la început de vară! Imagini...
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini...
Ceva se întâmplă în Crimeea: Ucrainenii distrug antiaeriana rusă și par a pregăti terenul pentru...
Pițurcă Jr. a 'încercuit-o' pe voluptuoasa fiică a Andreei Berecleanu! Adio, ICH! CANCAN.RO publică imaginile...
Kate Middleton, total SCHIMBATĂ la primul eveniment public. Detaliul observat de toți: „Fac progrese bune,...
Experiment Observator. Un permis auto fals costă peste 700 de euro. Cum sunt racolaţi pe...
Cea mai frumoasă zi, transformată într-o traumă! Zeci de copii au fost implicați într-un accident,...
Kate Middleton, prima apariție publică de când a fost diagnosticată cu cancer! Prințesa de Wales...
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
La câți KM schimbi uleiul la cutia automată? Cât costă și care e cel mai...
Inteligenţa Artificială utilizată de Israel în Gaza ajută la reducerea victimelor civile, sugerează un expert
CRIPTOTEREȘTRII s-ar putea afla PRINTRE NOI, NEDETECTAȚI! Cine sunt aceștia?
Obligatoriu la plata cu CARDUL. Lege definitivă în România. Intră în vigoare azi, 16 iunie
Florian Coldea, legături cu mafia albaneză. Documente oficiale
Ce este creatura cu ochi holbați și dinți ascuțiți care a eșuat la mal. A...
Fotografia sfâșietoare de la priveghiul Ancăi Molnar. Fiul de 14 ani, îndurerat lângă sicriu
Gagea și Alexandra, din nou împreună? Cum a fost sărutul din Camera roșie: „Am avut...
Saveta Bogdan, adevărul despre cererea în căsătorie făcută de Gheorghe Turda. Care este, de fapt,...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Un italian este primul pacient din Europa cu febră Oropouche
×